La voi în România … ?

Ori de câte ori nimeresc într-o țară străină sau port o conversație cu un cetățean non-român, am parte de cel puțin două situații jenibile. Prima e legată de naționalitatea mea, iar cea de-a doua de întrebarea incompletă din titlu pe care-o voi explica puțin mai jos.

Nu știu cum se face, dar când un străin mă întreabă ce nație sunt și eu răspund „român”, interlocutorul erupe subit într-o semi-criză de râs. Și nu mă crede. Nu mă crede că-s român până nu scot buletinul sau pașaportul. De-a lungul timpului am fost luat drept polonez, rus, suedez, norvegian, australian sau american. Dar drept român, niciodată!

Pentru că nu împărtășesc nicio trăsătură a fizionomiei cetățenilor români („fețe de ciobani” cum le spune un conațional) și pentru că am obosit să mă joc de-a „ghicește-mi naționalitatea”, îi las să mă ia drept ce-or vrea și cu asta basta. Să trecem acum la cea de-a doua situație jenibilă în cinstea căreia am și vrut să scriu aceste rânduri, întrucât mie mi se pare că reflectă oarecum părerea pe care o au diverse țări despre noi ca nație.

Prima oară am pățit-o în Franța. Eram la un festival internațional de film și întâmplarea făcea să vizionăm un lungmetraj premiat și răspremiat despre istoria țiganilor. Filmul urmărea evoluția și exodul țiganilor de la origini până astăzi. Inevitabil, s-a ajuns și în Românica, țară care exportă anual zeci de cetățeni colorați către țara lui Voltaire, chestie pentru care francezii sunt în al nouălea cer. Not!

Eeeeei, și când s-a ajuns în Românica, montajul a făcut ca o scenă în care un țigan dansa sârba pe islaz cu un maidanez (nimic ieșit din comun, trecem peste) să fie imediat urmată de un cadru cu un tuci în care sfârâiau sute de bucăți de carne. Pentru mine, un artificiu de montaj, o succesiune de cadre fără nicio legătură. Francezii însă au făcut ochii cât cepele, și-au dus mâna la gură în semn de „Oh, la la” și-atunci a fost pentru prima oară când am auzit prima întrebare din seria „Voi în România … ?”

„VOI ÎN ROMÂNIA MÂNCAȚI CÂINI?!” m-au întrebat franțujii scârbiți, stupefiați și indignați. Da, fraților, mâncăm câini în România, cum să nu. Haida de! Că dacă-i mâncam, mai venea Brigitte Bardot a voastră să-și bată pula de noi că avem prea mulți pe stradă? Dă-i și explică-le francezilor cât mai diplomatic posibil că e o chestie de montaj, de coincidență și de succesiune a cadrelor. Nem tu dom, vorba aia!

Un amic american care la un moment dat făcea parte din juriul unui festival prestigios de publicitate, uitându-se peste niște reclame înscrise de România și descoperind niște greșeli grave de copy, m-a întrebat șocat „VOI ÎN ROMÂNIA N-AVEȚI PROOFREADERI?!” Probabil că întrebarea lui mi s-ar fi părut exagerată dacă n-aș fi văzut cum stă treaba în agențiile lor. La americani, nimic nu iese din departamentul de creație fără să fie verificat de cel puțin doi proofreaderi.

Ce este un proofreader? Pentru noi, un extraterestru. Pentru ei, un nene care toată ziua verifică și corectează reclamele, prezentările și orice material care urmează a fi trimis la client, tipar sau TV. Proofreader-ul de copy se asigură că sunt respectate gramatica, ortografia și sensul, iar cel de art direction verifică corectitudinea proporțiilor, a perspectivelor și cromaticii, ambii efectuând modificări acolo unde consideră ei de cuviință.

Fix aceeași întrebare („VOI ÎN ROMÂNIA N-AVEȚI PROOFREADERI?!”) am primit-o tot de la un american, de data asta unul care lucrează la Fox News, care știe cât de cât româna, dat fiind faptul că e căsătorit de ani buni cu o româncă.

Cum stătea el într-o zi în biroul lui din New York, omul s-a apucat din pură curiozitate să citească niște articole online din presa românească. Nu, nu din Cancan sau Libertatea, ci dintr-un cotidian românesc care se vrea a fi serios și de calitate. Și omu’ ăsta, cu româna lui de baltă prinsă de la nevastă-sa, a fost în stare să semnaleze o grămadă de litere mâncate, vreo două dezacorduri și câteva greșeli gramaticale.

Nu, dragii mei americani, noi în România n-avem proofreaderi. Nici în presă, nici în publicitate, nici nicăieri. Și n-o spun la modul sarcastic, ci în cel mai umil și sincer mod posibil. La noi, detaliile nu fac diferența. Nu contează calitatea produsului final. Contează să reușim să-l scoatem la timp. Proofreaderi?! Hai sictir, Gogule! Las’ că merge treaba și fără.

O australiancă m-a întrebat în urmă cu ceva timp „VOI ÎN ROMÂNIA SUNTEȚI MAI MULȚI ȚIGANI, SAU MAI MULȚI ALBI?” Da, fix așa, doar că-n engleză. Era ca și cum aș fi întrebat-o eu dacă la ei în Australia sunt mai mulți canguri decât oameni. Ce să-i spun? Că sincer până și eu mă întreb asta câteodată. Dac-o să vă țină vreodată nervii să zburați până acolo, să nu rămâneți surprinși să primiți și întrebarea asta, printre altele. Cam asta e părerea lor despre România.

Din Maroc m-am pomenit cu întrebarea „LA VOI ÎN ROMÂNIA PORNOGRAFIA CU MINORI E LEGALĂ?” din partea unui amic care se pregătește pentru o carieră în Drept. Se pare că peste hotare românii fac bani grei din materiale care conțin pornografie cu minori. Rețelele sunt atât de longevive și de extinse (Maroc este totuși pe un alt continent) încât oamenii ăștia au crezut că noi legalizăm și încurajăm așa ceva.

Din Rusia (culmea!) am primit întrebarea „VOI ÎN ROMÂNIA CULTIVAȚI MANUAL RECOLTELE?” de la o tipă care stă în Moscova și care mi-a spus că a văzut un reportaj despre țăranii români și condițiile inumane în care muncesc vara la câmp pentru a avea ce pune pe masă.

Da, tovarski, cum dă primăvara, ieșim toți cu sapa-n spinare și ne-apucăm să-ntoarcem asfaltul și betoanele ca să plantăm ceapă și fasole, să nu murim dracului de foame. Și creștem păsări, vite, miei și porci cu noi în apartament, ca să avem și oleacă de carne, să nu credeți cumva, doamne ferește, c-am fi vegetarieni.

Dă-i și explică-i rusoaicei că asta cu producția proprie de legume și carne se mai păstrează doar în câteva zone izolate ale României, unde oamenii muncesc de plăcere sau din obișnuință, nu pentru că n-ar avea de unde să și le cumpere dacă vor. Până la urmă, am auzit și noi de supermarket, nu suntem chiar atât de înapoiați.

Pentru Venezuela, România a rămas o țară comunistă. Ei habar n-au că, cel puțin pe hârtie, suntem stat democratic. Un amic din sublima capitală a acestui stat sud-american m-a întrebat „LA VOI ÎN ROMÂNIA CÂȚI DICTATORI AU FOST ÎNAINTE DE BĂSESCU?” Na-ți-o caldă, frățioare! Ăștia cred că suntem cel puțin la fel de comuniști ca și ei. La urma urmei, și noi ne-am ucis un președinte, nu? Și-am fi ucis mai mulți, bag seamă, dacă ar fi stat în puterea noastră. Droguri avem căcălău, mergem pe pile, relații și rudenii, închiși la minte suntem, deci ce mai tura-vura!

Un suedez m-a întrebat „LA VOI ÎN ROMÂNIA BĂRBAȚII NU OBIȘNUIESC SĂ SE RADĂ LA SUBRAȚ?” Îmi venea să-i zic că la noi în România majoritatea bărbaților nici măcar nu se dă cu deodorant la subraț, darămite să se mai și radă. Sau că la noi în România, conform statisticilor, cel mai mare procent de cumpărători pentru deodorantele masculine este reprezentat de persoanele de sex feminin, care cumpără deodorant și pentru bărbații din ogradă, că altfel tot nasul lor sensibil este mutat din loc.

Și pot să bag mâna-n foc că sunt zone în România unde nici măcar femeile nu-și epilează axilele, așa că despre bărbați nici nu mai vorbim. Nu domne’, nouă ne place sauvage, să arătăm tuturor pădurea tropicală de la subraț. Noi suntem macho, nu pizde. Că doar ce poate fi mai viril decât flocii de juma’ de metru pe care se scurge transpirația cu iz de bere, slană, mici și shaworma?

Așadar, am trecut în revistă doar câteva din întrebările care mi s-au adresat mie despre România și, odată cu ele, părerea pe care o au diverse țări de pe diverse continente despre români. Că nu e una tocmai bună sau așa cum ne-am dori noi, oricine își poate da seama.

Pentru mulți străini, noi mâncăm câini (mai nou și cai), n-am auzit în viața noastră de proofreaderi, suntem minoritari într-o țară de țigani, futem minori, muncim pământul de dimineața până seară, suntem comuniști și pe deasupra nu ne radem nici la subraț. Rămâne să mai ajung prin Asia, să văd ăia ce părere au despre noi.

Totuși, ca să nu închei într-o notă sumbră lipsită de patriotism (recunosc, îmi cam lipsește), au fost și țări în care am fost plăcut surprins să constat că imaginea României nu e chiar atât de neagră și viermănoasă. De bine de rău, mai avem și noi un Dracula, un Hagi și-o Nadia Comăneci care ne mai scot din căcat din când în când. Și-ar fi bine să ținem de ei, că alții care să ne spele imaginea nu cred că se vor naște prea curând.

Later-Edit: Am uitat să menționez, francezii m-au mai întrebat și „VOI ÎN ROMÂNIA AȚI AUZIT DE MAC?”, referindu-se bineînțeles la computerele lui Steve Jobs, fie-i țărâna ușoară. Nu, dragi francezi, noi nici măcar de calculatoare n-am auzit. Nu vă lăsați păcăliți, acesta nu este un articol scris pe un blog, ci niște cuvinte scrijelite cu unghia pe un perete.

Ce TREBUIE să lipsească din geanta unui bărbat modern

Țin minte că, în urmă cu ceva timp, îi mărturiseam cuiva că sunt invidios pe femei doar pentru simplul fapt că, spre deosebire de bărbați, ele pot purta genți. Uite că între timp moda s-a mai schimbat și „poșetele masculine” au ajuns și pe plaiul mioritic. Contestate sau nu, cred că putem cădea cu toții de acord că alternativa unei genți este mult mai comfortabilă decât buzunarele îndesate cu telefoane, chei, portofele, șuruburi, piulițe și toate celelalte chestii pe care le ia un bărbat la purtător atunci când pleacă de acasă. Plus că sunt niște accesorii feișăn, dacă asta poate convinge pe cineva de ceva.

Și tocmai pentru că gențile sunt probabil cel mai recent intrat obiect în vasta paletă de accesorii masculine, pot fi folosite greșit și bombardate cu o grămadă de tâmpenii. Iată care sunt obiectele care TREBUIE să lipsească din geanta unui bărbat al secolului XXI:

Arme de foc/albe. Mai e nevoie să argumentez de ce? Hai s-o fac, totuși. Chiar dacă legea îți permite deținerea lor, geanta nu este nici pe departe locul potrivit pentru asemenea obiecte, din simplul fapt că poți răni accidental pe cineva, sau chiar pe tine însuți.

Mâncare. Da, e o nevoie prioritară, de acord, dar va trebui să ți-o satisfaci acasă, la birou sau în oraș, pentru că mâncatul în timp ce ești pe stradă, în trafic sau în mijloacele de transport în comun este un gest urât și cât se poate de riscant pentru sănătatea ta. În plus, riști să îți murdărești geanta și obiectele din ea.

Băuturi. Cele fierbinți cu precădere. Că te opărești e cea mai mică problemă. Pe lângă tine vor suferi și toate celelalte obiecte care au avut ghinionul de-a fi aruncate laolaltă în geantă. Dacă te știi însetat, păstrează o sticlă de apă plată/minerală la 500 ml în geantă. Cafeaua se bea acasă, la birou sau în oraș, nu la purtător.

Sticla de parfum. Atunci când cumperi un parfum care îți place și pe care vrei să-l iei cu tine, căută și investește și într-o ediție travel size – o sticluță cu dimensiuni reduse, care să nu iasă în evidență.

Deodorantul. E normal să transpiri. E normal chiar și să transpiri excesiv. Dacă te știi cu o asemenea problemă, investește într-un antiperspirant eficient, pe care să-l introduci în ritualul de dinaintea părăsirii locuinței. Imaginea unui bărbat care folosește un asemenea produs în văzul tuturor e demnă de o comedie proastă.

Obiecte ascuțite. Aici intră creioane, cuttere, foarfece și alte cele. Cum în genți ne aruncăm mâinile și abia pe urmă privirea, poți constata că sângerezi și n-o să știi de unde. Pe lângă asta, poți distruge și interiorul genții. Ține obiectele ascuțite acasă sau la birou și nu le lua niciodată cu tine în deplasare.

Pasta și periuța de dinți. Breaking news: s-a inventat guma de mestecat care le înlocuiește pe amândouă. Și, în caz că vă întrebați cum au ajuns aceste două obiecte pe listă, aflați că știu vreo doi sau trei oameni care obișnuiau să plece cu ele oriunde se duceau.

Haine de schimb. Ești mai neîndemânatic din fire? Atunci, în caz că se produce inevitabilul, păstrează hainele de schimb la locul de muncă, în cel mai rău caz. Geanta are totuși niște dimensiuni reduse. Degeaba sunt hainele de schimb curate, dacă sunt șifonate în ultimul hal.

Accesorii. Mă refer aici la ceasuri, inele și bijuterii. Stabilește ce vei asorta la ținută înainte de a pleca de acasă. Știu, deciziile sunt greu de luat când vine vorba de accesoriile favorite, dar fă un efort și nu-ți pedepsi geanta cu surplus de metale.

Băuturi alcoolice. Un viciu pe care nu-l poți lua la purtător ar fi alcoolul. Doar dacă nu ești cumva posesorul unui recipient elegant, pe care-l ții de obicei în buzunarul sacoului. În zilele noastre, să vezi un bărbat că scoate ditamai sticla de alcool din geantă e de-a dreptul șocant și dezgustător.

Batiste murdare. Trăim în secolul în care batistele au devenit un simplu accesoriu al eleganței și rafinamentului. Și, ca orice accesoriu, se păstrează curate. Folosește șervețele nazale, de unică folosință, de care să te poți debarasa pentru a evita un eventual focar de infecție în geantă.

Amulete norocase. Da, am întâlnit cazuri. Învață că norocul ți-l mai faci și cu mâna ta și lasă acasă orice obiect pe care l-ai considera tu ca fiind aducător de noroc, bani sau fericire. Altfel o să devii rapid subiect de glumă printre cunoscuți.

Cabluri. Poți opta pentru un încărcător universal, compatibil cu orice model de telefon sau tabletă pe care să-l ții tot timpul în geantă. Lasă acasă sau la serviciu toate celelalte cabluri, adaptoare sau periferice, ca să nu-ți îngreunezi munca de a căuta prin geantă ori de câte ori ai nevoie de ceva.

Trusa de scule. Știu, ești bărbatul bun la toate și mai ales bun la casa oricărei femei. Dar nu te căra cu șurubelnițe, patent și chei franceze după tine. Sunt grele, inestetice și pur și simplu nu-și au rostul în geanta ta. Dacă chiar ții morțiș, poți găsi pe piață brelocuri cochete cu mini-scule pentru a repara tot ce-ți trece ție prin cap.

Laptop. Doar dacă e vorba de un netbook de dimensiuni reduse. Altfel, păstrează laptop-ul într-o geantă specială, potrivită pentru el și nu-l înghesui în geanta destinată celorlalte obiecte pe care le iei cu tine atunci când pleci de acasă. Sau investește pur și simplu într-o tabletă.

Câți bărbați, atâtea genți, așa că sunt absolut convins că lista nu se încheie aici. Așadar, deși sper să nu fie cazul, rămâne deschisă în așteptarea altor bazaconii de prin gențile bărbaților.