Excese paternale

În general, bărbații tind să intre în panică atunci când aud de procesul de procreare. Dacă activitatea în sine le produce o plăcere inimaginabilă, nu același lucru se întâmplă și în cazul rezultatului acestui proces (copiii). Deși zâmbesc forțat și încearcă să fie drăguți cu odraslele altora (mai mult pentru a le face iubitelor pe plac), mulți bărbați se panichează când află că urmează să aibă proprii lor copii. Ei bine, în această categorie mă includ și pe mine, veșnic îngrozit de ideea că voi avea la un moment dat de îndurat tot ce le-am făcut eu părinților mei, ba poate chiar mai mult.

Totuși, purtam zilele trecute o conversație interesantă pe tema asta cu un amic căruia îi cam lipsește materia cenușie. Îmi zicea ceva de genul: „Coaie, când o să am eu copii, dacă fac băiat, o să fie cel mai mare curvar din lume, frate!”. Tare, nu? În primul rând, exprimarea e cât se poate de neadecvată, pentru că tu, ca bărbat, nu „faci” copii, pentru că nu-i naști (deși nu m-ar mira ca știința s-o rezolve și pe-asta). Cel mult, participi la facerea unui copil. Apoi, nu știu de ce mi se adresează toată lumea cu apelative ca „frate” și „coaie”. Chiar nu sunt genul.

Să spunem că imaginea viitorului său fiu se vrea a fi de fapt proiecția propriului său comportament. Dar iată ce părere are trogloditul despre viitoarea sa fiică: „Și dac-o fi să fac fată (a spus-o de parcă ar fi fost cel mai mare blestem), o s-o țin încuiată în casă, să nu se-atingă nimeni de ea”. Hmm… Deci băiatul poa’ să f**ă tot ce prinde, dar fata trebuie să rămână virgină până la adânci bătrâneți. Interesant! Să fie oare asta o altă „sclipire” a gândirii încuiate de care dă dovadă poporul român? Nu știu, dar mi-e milă de săraca fată. Eu n-aș vrea să fiu în locul ei.

Pe mine nu mă încântă ideea de a avea copii. Am spus asta și la început. De fapt, ar fi și culmea să mă gândesc la asta de la 17 ani. Deocamdată, văd doar părțile negative ale copiilor (distrugători de mobilă, consumatori de scutece, pericole ambulante). Daaarrr… Dacă voi avea vreodată copii, cu siguranță nu voi împărtăși ideile amicului meu cel tâmpit.

Desigur, dorințele rareori se împlinesc, însă dacă-mi va fi dat să am băiat, îmi doresc ca el să fie nu inteligent, pentru că aș cere prea mult, ci isteț, să aprecieze și să respecte femeile (fără să le considere niște bucăți de carne, niște simple jucării sexuale, așa cum fac mulți), să fie ambițios și să poată să se descurce prin propriile puteri. Pe de altă parte, dacă-mi va fi dat să am fată, îmi doresc ca ea să fie nu frumoasă, pentru că frumoase sunt multe, dar nu le-ajută creierul, ci prezentabilă. Să fie naivă, pentru că așa-i stă bine unei femei și să aibă în permanență grijă de imaginea ei. Nu-mi doresc copii „raționali”, care să-și ignore sentimentele de dragul gândirii. Îmi doresc copii care să știe să se bucure de viață, cu toate părțile ei bune sau mai puțin bune.

Până la o nouă discuție cu amicii mei veșnic surprinzători, cred că o să-mi las singurul neuron pe care-l mai am să se odihnească nițel. Vine sesiunea, vin verificările și alte mari dureri de cap.

Sănătate și toate cele bune!

Reclame