Ce-aș lua cu mine pe o insulă pustie

Recunosc, nu m-a întrebat nimeni niciodată care ar fi singurul obiect pe care l-aș lua cu mine pe o insulă pustie. Dar dacă întrebarea asta mi-ar fi vreodată adresată, aș răspunde fără să mă gândesc de două ori: uscătorul de păr.

Ciudat răspuns, nu-i așa? Unu, pentru că pe o insulă pustie ciuciu electricitate, deci un uscător de păr ar fi mai mult decât inutil (eventual aș putea să mă spânzur cu cablul în caz că m-aș plictisi sau m-aș simți singur). Și doi, aș fi putut să răspund ca orice alt om de rând cu „telefonul”, „MP3 player-ul” sau (pregătiți lămâile!) „persoana iubită”.

Lăsând la o parte asta cu insula pustie, tot ce vreau eu să spun e că, dintre toate dispozitivele electronice și electrocasnice pe care le dețin, acesta îmi este cel mai drag. Și-mi este atât de drag pentru că drumul până la găsirea uscătorului de păr care să mă mulțumească pe absolut toate planurile a fost lung, anevoios și plin de piste false.

Acum, pentru că totuși trăim în România și mințile oamenilor sunt îngrădite de stereotipuri, va trebui să explic și de ce eu ca bărbat am atât de mare nevoie de uscătorul de păr. Păi, unu la mână, nu mă tund niciodată atât de scurt încât părul să se poată usca de unul singur într-un timp scurt. Și, fie că ne place sau nu, în țara asta avem un anotimp numit iarnă care are prostul obieci de a coborî temperaturile sub 0 grade. Nu răcesc și n-am răcit în viața mea, dar simpla senzație de păr ud când un mare „-” stă în fața gradelor mă deranjează cumplit. Doi la mână, câmpul electrostatic și electrizarea părului. Trei la mână, pentru c-așa vrea mușchiu’ meu!

Rowenta Respectissim Pro se numește și l-am cumpărat din Flanco aproximativ acum un an. A costat puțin peste 200 de lei la vremea respectivă, dacă-mi aduc eu bine aminte. Nu știu dacă este un preț prea mic sau prea mare pentru un uscător de păr, dar cu siguranță a meritat fiecare bănuț. Ce m-a făcut pe mine să-l aleg pe acesta dintre toate modelele nu a fost funcția ionică (auzisem eu că asta împiedica electrizarea). Cum tehnologia a avansat destul de mult și cam toate modelele aveau această funcție, point of difference-ul ăsta n-a fost suficient pentru a mă convinge.

Ce m-a convins de fapt a fost funcția lui de „RESPECT” pe care, recunosc, n-o folosesc chiar atât de des pe cât ar trebui, din lipsă de timp. Ce face mai exact această funcție „RESPECT”: păi se pare că mințile luminate de la această firmă numită Rowenta s-au strâns, au cercetat și au aflat viteza și temperatura perfectă pentru uscarea părului, fără a-l deteriora. Nu le mai știu exact, dar sunt scrise undeva pe cutia pe care eu nu o mai am. Dintre sute de modele care făceau același lucru, acesta era singurul care promitea ceva mai mult. Iar promisiunea nu a rămas neîndeplinită.

Deși durează ceva mai mult decât o uscare obișnuită pentru că viteza aerului este mai redusă, strălucirea părului și gradul lui de hidratare rămân intacte mulțumită acestei funcții inteligent numită „RESPECT”. Plus că, indiferent de lungime sau textură, părul e mai ușor de aranjat, perfect pentru momentele matinale de după duș în care n-ai nici timp nici nervi să suporți mofturile podoabei capilare. El săracul a mai venit și cu o chestie despre care am aflat ulterior că s-ar numi „difuzor”, care habar n-am ce-ar trebui să facă și care în cazul meu stă uitată pe undeva printr-un sertar.

Dac-ar fi să se strice mâine (ceea ce sincer sper că nu se va întâmpla), l-aș înlocui cu fix același model. Mai spun asta uneori, iar lumea tinde să mă ia în glumă. Dar eu vorbesc foarte serios. Cum sunt genul de om care se enervează din toate nimicurile, voi rămâne fidel acestui obiect care-mi rezolvă măcar una dintre frustrări.

Reclame

F&S Advertising

Uneori publicitatea e funny. Alteori e smart. De prea puține ori e și funny, și smart în același timp. Cu atât mai puțin ea va fi funny pentru că e smart realizată. Segmentarea, fir-ar mama ei să fie, e de vină pentru fragmentarea atât de amănunțită pe care marile companii o practică în ultimul timp. Să faci publicitate adresându-te unui singur segment de consumatori bazându-te pe o caracteristică definitorie unică e ca și cum ai spune „Oamenii sunt frumoși și DOAR ATÂT”. Dacă practici acest tip de segmentare, ai face bine să începi să te rogi să fie DOAR frumoși, pentru că dacă mai sunt și deștepți în același timp, își vor da seama că-i subestimezi și s-ar putea să-ți vezi cota vânzărilor ducându-se-n jos ca o grasă pe topogan.

Dar să lăsăm vorba la o parte și să trecem la ilustrare. Vă supun astăzi atenției cea mai recentă campanie publicitară a producătorului japonez de tehnică fotografică, Fujifilm, realizată de o agenție din (surpriză!) India.

Fujifilm Finepix F70 Camera: „Orgasm”

Fujifilm Finepix F70 Camera: „Pregnancy Test”
Fujifilm Finepix F70 Camera: „Solitaire”

Ca să fie clar pentru toată lumea, propunerea unică de vânzare sau atributul forte al noului produs Fujifilm îl reprezintă sistemul de detecție automată a zâmbetului. Până aici, nimic extraordinar. Aparatele foto au avansat într-atât, încât în viitorul apropiat ne vom trezi că vor face și sarmale. Bine, bine, dar în fiecare imagine sunt mai multe zâmbete. De ce a ales aparatul să se focalizeze doar pe unul dintre acestea? Partea interesantă abia aici începe!

Să ne concentrăm puțin pe textul care, deși insuficient la o primă vedere, este mai mult decât necesar pentru descifrarea înțelesului printurilor: „Finepix F70 with SMILE capture”. Se pun față în față o valoare cu o non-valoare (aici) inexistentă, respectiv zâmbetul și… absența zâmbetului sau, mai precis, zâmbetul fals. Așadar, aflăm ceva mai mult despre produs: el nu detectează un zâmbet, ci zâmbetul. Poate că în imaginile de mai sus există mai multe zâmbete pe care aparatul s-ar putea focaliza, însă nu toate acestea sunt zâmbete sincere.

În primul print sugestiv intitulat „Orgasm”, zâmbetul cu adevărat sincer este al lui. Doar el s-a bucurat de partida de sex. Ea, săraca, are un zâmbet la fel de fals ca orgasmul pe care tocmai l-a mimat.

În cel de-al doilea print („Pregnancy test”), se-ntoarce roata. De data asta, zâmbetul sincer și bucuria de a avea un copil îi aparțin în totalitate ei. El zâmbește, dar ce-o fi-n sufletu’ lui, săracu’… Nici nu vrem să ne gândim!

În ultima imagine („Solitaire” – go figure!), ia ghiciți cine nu e sincer! Sau sincere, mai corect spus, întrucât „prietenele” zâmbesc la vederea inelului de logodnă, dar în interiorul lor crapă de ciudă la gândul că ele sunt încă singure și că nu le-a procopsit norocul cu un hăndrălău care să le-arunce și lor pe deget colacul de salvare.

Produsele au evoluat semnificativ. Mai presus de detecția automată a zâmbetului, rezidă în puterea aparatului de a vedea ceea ce e sincer și ce nu în oameni. Exagerat, dar acesta este avantajul de bază al unui astfel de dispozitiv: să surprindă emoțiile interioare. Și să nu uităm totuși că publicitatea e la urma urmei o mare și umflată exagerare, frumoasă atunci când e făcută într-un mod inteligent, sublimă atunci când reușește să fie și amuzantă.

Till next time…