La Nuit de L’Homme by Yves Saint Laurent*

„At night anything can happen. A darkly handsome man whose irresistible charm and seduction sweep away everything in their path []

www.ysl-lanuitdelhomme.com

Un parfum reușit trezește o imagine în mintea celui care-l simte pentru prima oară. Un parfum cu adevărat reușit nu crează doar o stare, ci îi proiectează într-un alt univers atât pe cel care-l poartă, cât și pe cei care-l simt. Un parfum mai mult decât reușit este „La Nuit de LHomme” de la Yves Saint Laurent.

Pentru cei care nu mă cunosc, trebuie să aflați mai înainte de toate că sunt genul de bărbat enervant de pretențios și selectiv atunci când vine vorba de parfumuri. Asta pentru că, din punctul meu de vedere, parfumul este ceva mai mult decât lichidul ăla vaporos pe care-l arunci pe tine în grabă, ca să agăți, sau, mai ales în România, ca să maschezi transpirația porcească de care nici în ruptul capului nu te-ai descotorosi cu apă și săpun. Pentru mine, parfumul transcende lumescul și atinge spiritualul, fiind imposibil de definit sau explicat, întocmai ca natura umană. Pentru mine, parfumul se poartă. Nu impregnat în piele, ci în cele mai adânci straturi ale personalității fiecăruia dintre noi.

Mi se întâmplă rar (și când spun rar mă refer la o perioadă de câțiva ani buni) să dau peste un parfum care să-mi placă. Dacă pe majoritatea le primesc cadou (adică nu fac nazuri, întrucât, nu-i așa, calul de dar nu se caută la dinți), le aleg din complezență sau pentru ocazii mai puțin speciale, sunt extrem de puține parfumuri de care mă îndrăgostesc și pe care le adaug pe lista mea, scurtă ce-i drept, de all-time favorites. Deși multe încearcă, nu toate parfumurile reușesc să meargă mai departe de receptorii olfactivi. Aș putea număra pe degetele de la o mână parfumurile care ating un strat mai profund, pentru că există atât de multe nuanțe superficiale care sunt făcute doar să miroasă bine sau nici măcar atât.

De asemenea, nu cumpăr niciodată un parfum imediat cum îl descopăr. Nu e suficient să-l miroși o singură dată și să scoți cardul din portofel. Se prea poate să fii într-o pasă bună sau să fii pur și simplu prea generos cu tine însuți. Un parfum cu adevărat strălucit și potrivit personalității tale te va face să intri într-o parfumerie de cel puțin trei ori până la momentul achiziției. Dacă simți furnicături în talpă de fiecare dată când ești prin preajma unui magazin de parfumuri și dacă te duci țintă spre locul în care știi tu că se află, ignorând toate celelalte sticluțe care mai de care mai ingenios construite, înseamnă că ți-ai găsit cu siguranță parfumul-pereche.

„La Nuit de LHomme” a venit pentru mine ca o gură de aer proaspăt (și parfumat, evident) într-o perioadă în care începusem să-mi pierd speranța că industria parfumurilor masculine ar mai putea ieși la înaintare cu un produs care să mă impresioneze. Pierdut printre rafturile unei parfumerii dintr-un mall bucureștean, la loc retras față de mărcile populare și des folosite, acest parfum a reușit să facă acel lucru pe care extrem de puține parfumuri reușesc să-l facă și anume să-mi atragă atenția. Deși am simțit de la bun început că va fi o alegere potrivită, nu l-am cumpărat pe loc. Așa cum spuneam puțin mai sus, e nevoie de cel puțin trei „adulmecări” pentru a-ți da seama dacă un parfum este sau nu într-adevăr potrivit pentru tine.

De la primul contact, m-a proiectat într-o noapte toridă, într-un amalgam urban de eleganță și modernism. Cerul era întunecat, parțial noros și era lună. Dar nu lună plină, ci jumătate de lună, de genul celei care tronează pe cerul fără stele. Mergeam pe malul unui râu care spinteca orașul în două, plimbându-mi mâna dreaptă de-a lungul ornamentelor de fier ale balustradei care îngrădea apa. Purtam un costum închis la culoare, cu sacou cambrat pe talie și cămașa descheiată la doi nasturi. În timp ce pantofii-mi lăcuiți străbăteau strada bătută-n piatră cubică, un întreg spectacol se desfășura în stânga mea. Femei și bărbați bras à bras întorceau capul după mine înainte de a coborî scările înguste ale cluburilor situate undeva la subsolul unor clădiri vechi, cupluri elegante îmi tăiau calea, râzând și șoptind într-un dialect necunoscut, mașini lucioase apăreau din senin și dispăreau în neant. Orașul fremăta sub apăsarea nemiloasă a unei nopți de vară, lungindu-și spre infinit venele în al căror centru mă aflam. Și totul era întunecat și învăluit în misterul meu…

Pentru cei care nu știu, un parfum este alcătuit din trei note: o simfonie complexă prin valența îmbinărilor, dar îndeajuns de simplă prin numărul de elemente combinate și îmbuteliate într-o sticluță. În ordinea descrescătoare a procesului de identificare, prima notă este accentul, sau acel miros mulțumită căruia putem clasifica un parfum ca fiind masculin sau feminin, sport sau elegant, dulce sau lemnos. „La Nuit de LHomme” are la bază un accent predominant de black pepper, de unde și aroma masculină, picantă, savuroasă și fierbinte a Orientului.

Cea de-a doua notă este ecoul, sau acel element care-i oferă parfumului tărie, dar nu tărie în sensul de impact asupra receptorilor olfactivi, ci mai degrabă în sensul de profunzime și persistență. De asemenea, ecoul este construit pentru a evidenția unul din elementele caracteristice ale fiecărui parfum. În cazul de față, în ecoul subtil de lavandă al parfumului „La Nuit de LHomme” se reflectă nuanțele puternice ale extractului de labdanum.

Nota olfactivă de final a oricărui parfum este menită să impregneze semnătura parfumului în mintea (și preferabil sufletul) celor care iau contact cu el. „La Nuit de LHomme” aduce spre sfârșitul experienței olfactive o atingere suavă de vetiver, un extract la fel de nobil precum toate celelalte ingrediente, permițându-le acestora să se completeze și să construiască o aromă unică, un parfum de neegalat.

La Nuit de L'Homme - Le Parfum - Ambalaj

„La Nuit de LHomme” plusează și la capitolul design de ambalaj (foto). La o primă vedere, sticla cilindrică acoperită de un capac hexagonal greu și supradimensionat nu impresionează absolut deloc, motiv pentru care un procent semnificativ de oameni a refuzat să testeze acest parfum în magazine. Însă aici intervine un aspect destul de rar întâlnit, pe care eu îl apreciez nespus de mult la un produs în general și la un parfum în special: selecția consumatorilor și poziționarea prin ambalaj. Grație designului a cărui lectură necesită un nivel care depășește cu mult granițele superficialității, „La Nuit de LHomme” se poziționează ca un parfum pentru bărbatul modern și sofisticat, intelectual și profund, care poate părea superficial prin aparență, dar care ascunde în interiorul său o oază de spiritualitate, atenție la detalii și profunzime a lecturii semiotice.

Hexagonul, semnătura plastică a întregii colecții „LHomme” de la Yves Saint Laurent, nu suportă de această dată aceeași lectură în plan 2D de până acum. Capacul hexagonal al flaconului „La Nuit de LHomme” trebuie interpretat și citit prin prisma adâncimii planului vizual. Mai pe românește spus, nu ne interesează ca atare forma geometrică, ci mai degrabă profunzimea ei spațială. Cu toate că își păstrează aceleași valențe simbolice ca până acum – echilibru, contopire a forțelor complementare și îmbinare a energiilor cosmice arhetipale: masculin și feminin – profunzimea sa denotă adâncirea și accentuarea misterului, subtil sugerat prin degradeul întunecat al sticlei. Bref, design-ul flaconului reprezintă o invitație de nerefuzat la scufundarea în întuneric, la o excursie palpitantă pe tărâmuri tenebroase, la abandonarea tuturor temerilor față de ceea ce s-ar putea afla acolo unde ochiul uman nu poate pătrunde.

Schimbând registrul dar ancorându-ne tot în sfera vizuală, ca imagine a acestui parfum desăvârșit, casa de parfumuri Yves Saint Laurent l-a ales pe Vincent Cassel (video), actor de origine franceză (d’uh!). Cum toate aspectele legate de acest parfum nu sunt alese la întâmplare, nici imaginea sa publicitară nu face excepție. Vincent s-a remarcat întotdeauna prin roluri misterioase, oferind viață unor personaje complexe și misterioase. Nu voi aminti decât două dintre acestea, fiind singurele care-mi vin în minte acum: François Toulour în „Ocean’s Twelve” și „Ocean’s Thirteen”, dar și Thomas Leroy în „Black Swan”. Atractiv, dar nu din cale-afară, el a avut întotdeauna acel je ne sais quoi tipic bărbaților francezi, pe care Yves Saint Laurent încearcă să-l vândă odată cu acest parfum.

Dacă ar fi să descriu pe scurt „La Nuit de LHomme” de la Yves Saint Laurent, n-aș putea spune decât că este un parfum complet, din toate punctele de vedere. Un adevărat head turner, incitant, tentant și ademenitor. Ție îți va fi imposibil să nu primești complimente atunci când îl porți, iar celor din jurul tău le va fi imposibil să reziste tentației de a se adânci în misterul tău.

Profitez, monsieurs, car La Nuit de LHomme a finalement commencé!

*NOTĂ: Acest articol nu este un advertorial.

Anunțuri

Sex cu… năbădăi

N-o să înțeleg niciodată oamenii și pasiunea lor bizară pentru colecționat ciudățenii. Hai să zic că mai merge să colecționezi timbre, monede de pe vremea lu’ Pasvante Chioru’ sau mai știu eu ce alte obiecte mici și total inofensive. Dar cum mama dracu’ să colecționezi brichete!? Mai ales când sunt confecționate din metal solid, iar una singură cântărește vreo trei kilograme. Poftim? Nu e nicio legătură între brichete și sex? Ei bine, este una a dracului de mare. Întrebați cucuiul pe care de vreo două zile îl port cu mândrie în vârful capului și-o să vă spună el cât de nasol e să regulezi o tipă care are o pasiune idioată pentru colecționat brichete.

Marți, ora 07:00. Eu, cu dureri teribile de cap și de măsea, dârdâi în stația de autobuz. După discuția „încinsă” pe care o avusesem la telefon seara trecută cu o tipă, mă hotărâsem să plec la București ca să trec la fapte. Deh, hormonii… Din lipsa unui motiv mai bun, o mințisem pe maică-mea că merg la o aniversare. Ce dracu’ era să-i spun? „Mamă, vezi că mă duc la București să mi-o trag”? În fine… N-o să intru acum în detalii referitoare la mama. O să spun doar că ea crede că sunt un copil cuminte și inocent. Habar n-are ea de ce sunt în stare (mai ales când vine vorba de sex).

Vine autobuzul, urmează îndelungi ore de stat pe scaun și privit călători idioți care belesc ochii (că alte chestii nu se pot beli în public) la pozele deocheate din „Libertatea” sau „Click” și iată că ajung și eu, ca un taur în călduri, în Capitală. Nu m-am dus direct la ea, că na… Tipa e fată serioasă, are job, chestii-trestii… M-am dus în schimb cu Fiara la o cafea și-o șaorma cu somon afumat, în Mall Băneasa, ca niște fițoși „care este”. Partea cu dusul a fost ușoară. Partea cu întorsul s-a dovedit a fi un calvar. Am stat mai mult de o oră prinși în trafic, blocați într-un autobuz căruia i s-ar fi potrivit de minune titulatura de cuptor pe patru roți. Fiara murea de cald, eu muream și de cald, și de poftă (nu, nu poftă de mâncare!).

În sfârșit, ajung eu acasă la tipă. După vreun sfert de oră de discuții sterile, ajungem și-n dormitor. „Mamă, ce-o să mi-o mai trag!” își spunea neuronul meu veșnic aflat în călduri. Când am intrat în dormitor, pe lângă mirosul discret de levănțică și așternuturile verzi de pe pat, am dat cu ochii de zeci de statuete metalice împrăștiate prin toate camera. WTF?! Erau peste tot! Una pe televizor, vreo două pe măsuță, toate vitrinele erau înțestate, deasupra dulapului mai erau vreo douăzeci, ce mai! Era clar că tipa avea o obsesie. „Sunt brichete, dragă!”, mi-a spus ea când a văzut că mă holbam insistent. Adevărul e că singur nu mi-aș fi dat seama de asta. Nu cruțase niciun colțișor de mobilă. Peste tot erau brichete de diverse mărimi și forme. Unele aveau forme de animale, altele de arme, în timp ce majoritatea înfățișau statui și scene celebre.

Am văzut eu destule ciudățenii la viața mea, dar asta parcă le întrecea pe toate. Deasupra patului, pe etajera suspendată, trona o brichetă imensă, care înfățișa scena aia siropoasă din Titanic, cu el care-o ține pe ea în bătaia vântului, etern simbol al romantismului (Bleah!). În jurul ei, alte brichete mai mici, de forme diverse. OK… Ei se părea un lucru normal, eu eram prea „încins” ca să-mi mai pese, așa că ne-am pus pe treabă. După vreo juma’ de oră de hâță-hâța, lucrurile deja începeau să devină serioase. Eu pe ea, ea pe mine și tot așa…

La un moment dat, ne-am dezlănțuit atât de tare încât patul și implicit etajera au început să se zguduie. În timp ce ea mă călărea, a dracu’ brichetă-statuie tot avansa spre marginea etajerei până ce, dintr-o dată, TROSC! M-a pocnit romantismul în cap (la propriu!). Am văzut stele verzi! Bineînțeles că mi-a pierit tot cheful și am plecat de acolo cât am putut de repede, cu pantalonii-n vine și cu mâna la cap. După așa o lovitură puternică în culmile plăcerii, am noroc că-mi mai amintesc cum mă cheamă.

Trecând peste durerea fizică și peste șoc, am învățat o lecție prețioasă. Data viitoare, înainte de toate, o să întreb toate gagicile pe care le întâlnesc dacă au vreo pasiune pentru colecționat obiecte bizare. Nu de alta, dar n-aș vrea să dau peste o colecționară de bolovani, săbii sau mai știu eu ce alte obiecte contondente. Dă-o dracu’ de treabă! E adevărat că elementul-surpriză este binevenit într-o partidă, dar nici chiar așa…