Ce TREBUIE să lipsească din geanta unui bărbat modern

Țin minte că, în urmă cu ceva timp, îi mărturiseam cuiva că sunt invidios pe femei doar pentru simplul fapt că, spre deosebire de bărbați, ele pot purta genți. Uite că între timp moda s-a mai schimbat și „poșetele masculine” au ajuns și pe plaiul mioritic. Contestate sau nu, cred că putem cădea cu toții de acord că alternativa unei genți este mult mai comfortabilă decât buzunarele îndesate cu telefoane, chei, portofele, șuruburi, piulițe și toate celelalte chestii pe care le ia un bărbat la purtător atunci când pleacă de acasă. Plus că sunt niște accesorii feișăn, dacă asta poate convinge pe cineva de ceva.

Și tocmai pentru că gențile sunt probabil cel mai recent intrat obiect în vasta paletă de accesorii masculine, pot fi folosite greșit și bombardate cu o grămadă de tâmpenii. Iată care sunt obiectele care TREBUIE să lipsească din geanta unui bărbat al secolului XXI:

Arme de foc/albe. Mai e nevoie să argumentez de ce? Hai s-o fac, totuși. Chiar dacă legea îți permite deținerea lor, geanta nu este nici pe departe locul potrivit pentru asemenea obiecte, din simplul fapt că poți răni accidental pe cineva, sau chiar pe tine însuți.

Mâncare. Da, e o nevoie prioritară, de acord, dar va trebui să ți-o satisfaci acasă, la birou sau în oraș, pentru că mâncatul în timp ce ești pe stradă, în trafic sau în mijloacele de transport în comun este un gest urât și cât se poate de riscant pentru sănătatea ta. În plus, riști să îți murdărești geanta și obiectele din ea.

Băuturi. Cele fierbinți cu precădere. Că te opărești e cea mai mică problemă. Pe lângă tine vor suferi și toate celelalte obiecte care au avut ghinionul de-a fi aruncate laolaltă în geantă. Dacă te știi însetat, păstrează o sticlă de apă plată/minerală la 500 ml în geantă. Cafeaua se bea acasă, la birou sau în oraș, nu la purtător.

Sticla de parfum. Atunci când cumperi un parfum care îți place și pe care vrei să-l iei cu tine, căută și investește și într-o ediție travel size – o sticluță cu dimensiuni reduse, care să nu iasă în evidență.

Deodorantul. E normal să transpiri. E normal chiar și să transpiri excesiv. Dacă te știi cu o asemenea problemă, investește într-un antiperspirant eficient, pe care să-l introduci în ritualul de dinaintea părăsirii locuinței. Imaginea unui bărbat care folosește un asemenea produs în văzul tuturor e demnă de o comedie proastă.

Obiecte ascuțite. Aici intră creioane, cuttere, foarfece și alte cele. Cum în genți ne aruncăm mâinile și abia pe urmă privirea, poți constata că sângerezi și n-o să știi de unde. Pe lângă asta, poți distruge și interiorul genții. Ține obiectele ascuțite acasă sau la birou și nu le lua niciodată cu tine în deplasare.

Pasta și periuța de dinți. Breaking news: s-a inventat guma de mestecat care le înlocuiește pe amândouă. Și, în caz că vă întrebați cum au ajuns aceste două obiecte pe listă, aflați că știu vreo doi sau trei oameni care obișnuiau să plece cu ele oriunde se duceau.

Haine de schimb. Ești mai neîndemânatic din fire? Atunci, în caz că se produce inevitabilul, păstrează hainele de schimb la locul de muncă, în cel mai rău caz. Geanta are totuși niște dimensiuni reduse. Degeaba sunt hainele de schimb curate, dacă sunt șifonate în ultimul hal.

Accesorii. Mă refer aici la ceasuri, inele și bijuterii. Stabilește ce vei asorta la ținută înainte de a pleca de acasă. Știu, deciziile sunt greu de luat când vine vorba de accesoriile favorite, dar fă un efort și nu-ți pedepsi geanta cu surplus de metale.

Băuturi alcoolice. Un viciu pe care nu-l poți lua la purtător ar fi alcoolul. Doar dacă nu ești cumva posesorul unui recipient elegant, pe care-l ții de obicei în buzunarul sacoului. În zilele noastre, să vezi un bărbat că scoate ditamai sticla de alcool din geantă e de-a dreptul șocant și dezgustător.

Batiste murdare. Trăim în secolul în care batistele au devenit un simplu accesoriu al eleganței și rafinamentului. Și, ca orice accesoriu, se păstrează curate. Folosește șervețele nazale, de unică folosință, de care să te poți debarasa pentru a evita un eventual focar de infecție în geantă.

Amulete norocase. Da, am întâlnit cazuri. Învață că norocul ți-l mai faci și cu mâna ta și lasă acasă orice obiect pe care l-ai considera tu ca fiind aducător de noroc, bani sau fericire. Altfel o să devii rapid subiect de glumă printre cunoscuți.

Cabluri. Poți opta pentru un încărcător universal, compatibil cu orice model de telefon sau tabletă pe care să-l ții tot timpul în geantă. Lasă acasă sau la serviciu toate celelalte cabluri, adaptoare sau periferice, ca să nu-ți îngreunezi munca de a căuta prin geantă ori de câte ori ai nevoie de ceva.

Trusa de scule. Știu, ești bărbatul bun la toate și mai ales bun la casa oricărei femei. Dar nu te căra cu șurubelnițe, patent și chei franceze după tine. Sunt grele, inestetice și pur și simplu nu-și au rostul în geanta ta. Dacă chiar ții morțiș, poți găsi pe piață brelocuri cochete cu mini-scule pentru a repara tot ce-ți trece ție prin cap.

Laptop. Doar dacă e vorba de un netbook de dimensiuni reduse. Altfel, păstrează laptop-ul într-o geantă specială, potrivită pentru el și nu-l înghesui în geanta destinată celorlalte obiecte pe care le iei cu tine atunci când pleci de acasă. Sau investește pur și simplu într-o tabletă.

Câți bărbați, atâtea genți, așa că sunt absolut convins că lista nu se încheie aici. Așadar, deși sper să nu fie cazul, rămâne deschisă în așteptarea altor bazaconii de prin gențile bărbaților.

Iubirea față de aproapele

Nu știu ce am în ultima vreme, cred că m-am lovit la cap (ceea ce n-ar fi exclus, ținând cont de reputația mea de împiedicat notoriu), dar am o poftă nebună de citit. Până nu demult, uram cărțile. Îmi jurasem că după ce termin facultatea n-o să mai pun în viața mea mâna pe o carte, decât dac-o fi s-o mut dintr-un loc într-altul. Asta se datorește în mare parte faptului că am citit foarte mult la o vârstă la care probabil trebuia să fac ceea ce făceau ceilalți copii. S-au adăugat apoi lecturile obligatorii pentru liceu, iar acum sunt nevoit să citesc cărți care nu-mi plac deloc pentru a trece examenele de la FJSC.

Nu știu care e vârsta de la care un copil ar trebui să înceapă să citească, însă eu am început cam de pe la trei ani. Când eram mic, mergeam foarte des în vizită la niște prieteni de familie. Țin minte că se strângeau destul de mulți oameni (ceea ce se întâmplă și acum). Și, pentru că nu stăteam locului o clipă și începeam să arunc cu scrumiere în capul oamenilor sau să sparg diverse obiecte, oamenii ăștia mă puneau să citesc. Ciudat era că-mi și plăcea, iar cititul era singura modalitate de a mă ține ocupat. Am început cu ziare, am continuat cu cărți de povești, ajungând într-un final să citesc romane de dragoste, în timp ce alți copii încă se jucau cu puța-n țărână.

Presupun că plăcerea de a citi mi-a fost insuflată de bunică-mea, pentru că pe mama n-am văzut-o-n viața mea ținând vreo carte-n mână, în afară de revista „Practic în bucătărie”. În schimb, bunică-mea a citit toate cărțile din bibliotecă de vreo trei-patru ori. Și, trust me, biblioteca mea de acasă cuprinde vreo mie patru sute și ceva de volume (la ultima numărare), ca să nu mai pun la socoteală și volumele arhivate în podul casei din cauza lipsei de spațiu. Din ele, eu am citit doar vreo mie și ceva. Bunica mea obișnuia să spună că atunci când citește o carte trăiește alături de personaje și uită de tot în jurul ei. Cam așa se și întâmpla, pentru că nu de puține ori i se ardea mâncarea pe foc pentru că nu mai lăsa cartea din mână.

Avea ea o carte, „Goodbye Janette” se numea, pe care o citea cam o dată pe an, să zic așa și o punea de fiecare dată pe ultimul raft al bibliotecii, ca să nu ajung eu la ea. Mare greșeală! Un copil e cu atât mai tentat să pună mâna pe lucrul pe care i-l interzice un adult. Așa că, într-o zi, am drogat-o pe bunica cu o doză sănătoasă de somnifere, am luat frumușel un scaun și-am pus mâna pe cartea interzisă. După ce am citit primele zece pagini, am înțeles de ce o ascundea de fiecare dată. A fost prima carte cu tentă erotică explicită pe care am citit-o. Și mi-a trezit sentimente pe care la vârsta aia nu le înțelegeam și nu le puteam defini. Mi-a rămas în minte pasajul descriptiv care o înfățișează pe ea, în genunchi la picioarele lui, descheindu-i șiretul de la cămașa de noapte, eliberându-i penisul erect, al cărui gland pulsa spasmatic. Nu știu de ce am scris asta aici… (roșește)

Când am crescut, cărțile au început să iasă treptat din viața mea. Am descoperit televizorul (pe care acum îl deschid, fără exagerare, doar de două ori pe an), Internetul, sexul și alte chestii mult mai interesante decât cititul. Ori de câte ori încercam să deschid o carte, îmi pierdeam imediat răbdarea, iar șirurile interminabile de caractere îmi provocau migrene îngrozitoare. Mai nasol a fost cu facultatea, unde, fie că voiam sau nu, eram obligat să citesc niște porcării din care nu înțelegeam absolut nimic (a se vedea lucrările de semiotică). Probabil de-asta am început să urăsc cărțile atât de mult.

În curând, voi lăsa magnificul București pentru Brezoiul cenușiu. Va fi o călătorie îngrozitor de plictisitoare, urmată de câteva zile de amărăciune, pentru că mă simt atât de singur și de părăsit acolo… Cât de mult am vrut să scap de acasă și, uite-mă acum! Mă întorc în lanțuri în locul în care am suferit cum poate n-o să mai sufăr niciodată, în locul care-mi trezește numai amintiri dureroase și neplăcute. Mă ține în viață doar speranța că voi pleca la timp ca să prind sfârșitul de an în București, alături de oamenii pe care i-am descoperit recent și de care n-aș mai vrea să mă despart niciodată.

Lăsând lamentările la o parte și revenind la subiectul inițial al acestui articol (cărțile, în caz că nu v-ați dat seama), am de gând să citesc mai mult și să nu mai urăsc cărțile atât de tare. Ca să nu mă plictisesc, voi încerca să citesc în autobuz „Gargui”, o carte pe care am cumpărat-o după ce am văzut-o la o colegă de grupă. Vedeți voi, eu fac tot ceea ce fac în urma unei recomandări. Dacă nu-mi recomandă cineva o carte sau un film, eu nu citesc și nu mă uit din proprie inițiativă. Asta e una dintre numeroasele mele ciudățenii. Mi-ar trebui un consilier permanent care să-mi spună că cărți să citesc și ce filme să vizionez, în urma experienței sale.

De vreo zi și ceva, mă bântuie titlul unei cărți pe care am citit-o doar pe jumătate. Vreau s-o citesc imediat cum ajung acasă. Este vorba despre cartea care dă și titlul acestui articol, „Iubirea față de aproapele”. Nu-mi aminteam autorul, așa că am dat un search pe Google. E scrisă de Pascal Bruckner și vorbește despre viața unui bărbat care alunecă treptat într-o viață de gigolo, ca urmare a educației pe care a primit-o în copilărie (din câte țin eu minte din ce-am citit, mama lui îi dădea bomboane ca să se dezbrace de față cu toată lumea). Deși unele scene au fost tăiate de editor, cartea rămâne un superb studiu despre prostituția masculină, care i-ar face chiar și pe cei mai fioroși bărbați să roșească.

Cum am cumpărat noi, familie decentă și serioasă (yeah, right!), cartea asta, e foarte amuzant. Eram cu maică-mea în mall-ul din Râmnicu Vâlcea și se apropia ziua bunicii. Și ce dracu’ să găsim mai potrivit decât o carte?! Partea proastă era că eu și mama trebuia să alegem cartea. Maică-mea e la fel ca mine: alege o carte după copertă, sau după biografia autorului. Se plimbă ea vreo juma’ de oră prin librărie ca oaia prin iesle și ochește în cele din urmă o carte. O întoarce și citește un sfert din ceea ce scria pe spate. Vede ea cuvinte precum „eseist”, „filosof”, „scriitor prețios” etc. și se hotărăște s-o cumpere, convinsă că a dat peste un roman de valoare. Eu n-am zis nimic. Eram sictirit de faptul că alegeam o carte drept cadou.

Pe drum, pentru că mă plictiseam teribil, i-am cerut cartea ca să mă uit prin ea. Și, când am văzut că aproape fiecare pagină conținea câte-o expresie din câmpul lexical al cuvântului „pulă”, am râs în sinea mea și mi-am zis „OMG, o să facă infarct baba când o să citească asta”. Și cam așa a și fost. Timp de vreo juma’ de oră a urlat încontinuu la mama: „Ești tâmpită la cap?! Tu vrei să mă omori? Ăsta-i cadou?! Scroafo!”.  Am salvat cartea din gunoi și-am citit primele o sută de pagini. Eu sunt un ciudat și jumătate când vine vorba de chestiuni sexuale, așa că mi-a plăcut, evident. Regret doar că n-am apucat s-o termin, însă-mi promit mie însumi că o să fac asta de îndată ce ajung acasă.

Nu știu dacă o să mai apuc să scriu vreun articol până plec… Sunt trist și deprimat din cauză că las în urmă Bucureștiul cu tot ce înseamnă el și nu vreau să mă apuc să scriu din nou articole emo. Mi-e frig, deși calorifele sunt fierbinți. Îmi vine să bocesc, dar cred că mi-e prea rușine să fac asta. (oftează) Cred că mă duc să-mi fac un ceai fierbinte de mentă… 😦