România și tabloidizarea

Sexy Brăileanca, relația îndelung mediatizată dintre Mihaela Rădulescu și Dani Oțil sau travestitul Naomi sunt doar câteva dintre subiectele de care tot mai mulți români sunt interesați în ultima vreme. Ori de câte ori mă urc în metrou sau în autobuz, nu se poate ca pe o rază de zece metri să nu existe cel puțin cinci persoane care să țină în mână Libertatea, Click! sau CanCan. E trist și se întâmplă în România!

Deja nu mai contează situația economică (de care suntem cu toții afectați), situația învățământului sau raporturile politice dintre România și celelalte state. Prioritate au știrile despre izbucnirile nervoase ale Mihaelei Rădulescu (care, deși susține sus și tare că are parte de mult sex, nu se comportă ca atare) sau știrile care fac referire la scandal, violență și sex. Până la urmă, de ce să fim informați și de ce să ne chinuim neuronii cu politica, din moment ce putem să ne scutim de orice efort intelectual și să ne delectăm cu porția zilnică de bârfe mondene?

Chiar și pensionarii, acești „piloni” ai societății după cum ei înșiși se declară, citesc mizerii precum Libertatea și CanCan. Bătrâneii fac ochii mari cât cepele când văd țâțele fetelor despuiate de prin ziare, iar babele sunt foarte interesate de cine cu cine și-o mai trage sau cine s-a mai despărțit de cine.

Mulți specialiști pun tabloidizarea presei din România și interesul sporit al publicului pentru știrile de acest fel pe seama presei din perioada comunistă, care „sufoca” audiențele cu știri din domenii precum politica sau economia. De fapt, nu trebuie să fii specialist în mass-media ca să-ți dai seama că nesațul cititorilor pentru știrile care fac apel la cei trei S (Scandal, Sânge și Sex) vine din pură prostie, din lipsa educației și a bunului simț, care-i face pe mulți să polemizeze pe subiecte care nu au absolut nicio importanță. Ce mă interesează pe mine că Naomi a fost prins/ă și bătut/ă? Cum mă afectează pe mine faptul că Sexy Brăileanca e îndrăgostită de Tolea și vrea să-i facă vizite la închisoare? Oare voi reuși eu să fiu destul de informat încât să supraviețuiesc crizei economice dacă citesc despre ieșirile de femeie neregulată ale Mihaelei Rădulescu?

VIITORII JURNALIȘTI PREFERĂ SUBIECTELE DE SCANDAL ÎN DETRIMENTUL CELOR CU ADEVĂRAT IMPORTANTE

Cum totul pleacă de la rădăcină, iar rădăcinile presei sunt jurnaliștii sau, mai degrabă, viitorii jurnaliști, găsesc de cuviință că o radiografie a acestora din urmă este mai mult decât necesară pentru a înțelege fenomenul de tabloidizare.

Fac parte, și nu o spun cu mândrie, din grupa 10 (anul I) a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. De ce afirm că n-o spun cu mândrie? Pentru că, exceptând vreo două-trei persoane, toți colegii mei de grupă fac parte din tiparul jurnalistului de scandal, însetat după subiecte care fac deliciul oamenilor lipsiți de educație, inculți și fără niciun fel de dotări intelectuale. Asemenea oameni vor ajunge în curând jurnaliști, un titlu care nu li se cuvine și pe care-l vor târî prin noroiul abject al scandalurilor din România. Asemenea oameni vor lucra la Libertatea, CanCan sau mai știu eu ce mizerie de ziar care va apărea între timp. Aceștia sunt cei care, în loc să-și facă datoria de câini de pază ai societății, vor deveni niște javre, niște potăi turbate, avide după senzațional.

Seminarul de strategii conversaționale în limba engleză susținut ieri, 18 martie, mi-a oferit posibilitatea de a vedea în mâinile cui stă viitorul presei românești. Întrebați ce subiect doresc să aleagă pentru o eventuală conferință de presă, studenții din grupa 10 au optat aproape în unanimitate pentru organizarea unei conferințe de presă cu tema „Gay rights – Drepturile homosexualilor”. Ce temă! Câtă minte trebuie să ai ca că-ți dorești să organizezi și să participi la o asemenea conferință de presă, când ai o varietate de subiecte de interes major la dispoziție?! Dar, ca să fac apel la o veche zicală, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Desigur, am încetat de mult timp să mai caut o fărâmă de creier în toată această grupă, însă elucubranța ideii de ieri m-a convins definitiv că un efort de căutare a inteligenței este superfluu. Eu, ca un jurnalist serios care vin la această conferință de presă (teoretic vorbind, pentru că dacă sunt un jurnalist serios REFUZ să particip la o asemenea idioțenie), ce întrebări ar trebui să le adresez invitaților? Dacă inundă barca sau scufundă vaporul? Importanța știrii care ar rezulta din urma acestei conferințe ar fi egală cu zero. În schimb, și spun asta cu o mare tristețe, interesul gloatei ar fi imens.

Unii ar spune că sunt invidios. Nu sunt. Sunt pur și simplu revoltat, pentru că peste câțiva ani, acești oameni vor obține o diplomă egală cu a mea. Ei sunt cei alături de care va trebui să lucrez zi de zi, suportându-le prostia și îngustimea gândirii. Recunosc că înainte detestam politica, însă am făcut un pact cu mine însumi să devin cât mai informat despre acest domeniu. Am ales, pe această cale, să nu devin un jurnalist de nișă, ci un om informat.

Ca o concluzie, nu ar trebui să ne mire situația jalnică a presei de astăzi sau succesul ziarelor de scandal. Ce să-i ceri omului obișnuit, de rând, dacă jurnalistul, chipurile om școlit, cu facultate, preferă să abordeze subiecte insignifiante, lipsite de orice valoare?

Reclame