Voi fi foarte scurt, pentru că vreau să ies în oraș și mă presează timpul.
Cred că am rezolvat dilema cu dragostea neîmpărtășită. Știți voi, atunci când ești în limbă după cineva, iar aia/ăla nici nu știe că exiști… E nașpa sentimentul, nu-i așa? Ei bine, eu cred că dacă iubești pe cineva iar ea/el nu te iubește, respectiva/respectivul nu te merită. Dragostea a fost făcută să fie echilibrată, adică să vină din ambele părți. Dacă nu vine, înseamnă că nu e dragoste, ci doar un lucru care pur și simplu nu merită timpul vostru prețios.
Concluzia: Nu mai plângeți, nu mai jeliți, nu voi aveți o problemă, ci persoana care nu vă dă atenție. 😉
(Am scris articolul ăsta pentru că în ultima vreme văd din ce în ce mai multe persoane care suferă din cauza sentimentelor neîmpărtășite)
Boy Out Of Hell 
daca ne sta paru bine, restu’ nu mai conteaza;):P
Daca mie, un ciupacabra mondial, naiv si sentimental peste masura, imi cade cu tronc o duduie care n-are nicio treaba cu umila mea existenta si nici nu-si doreste sa aiba, asta inseamna ca nu ma merita? De unde pana unde??? Adica, vezi-doamne, eu sunt mai presus decat ea doar pentru ca mi-am plecat ochii mei divini asupra ei??? Ce logica…
@ Dorina C.: Don’t worry, cu puțin fixativ rezolvăm și problema asta! 🙂
@puisorul cufurit: Se pleacă din start de la premisa că cele două unități, A și B, se cunosc, iar existențele lor (umile sau nu) „au treabă” una cu cealaltă.
Si faptul ca se cunosc si au treaba una cu cealalta schimba datele problemei? Eu cred ca nu. Daca sentimentul este reciproc, foarte dragut. Daca nu este, nasol pentru cel ce iubeste. Si-atat. Aprecierile de genul „El/ea nu ma merita pentru ca sentimenetele lui/ei nu sunt reciproce” mi se par exagerate si demne de studiat la Facultatea de Psihologie la un curs despre mecanismele psihologice de aparare.
@puisorul cufurit: Sunt total de acord cu tine. E foarte nasol pentru cel ce iubește.
Hai să-ți explic de ce am scris articolul ăsta. 🙂
În ultima vreme, am văzut foarte mulți oameni dragi mie care suferă din cauza faptului că sentimentele lor nu sunt împărtășite. Am trecut și eu prin asta îndeajuns de multe ori încât să-mi dau seama cum să mă apăr. Astfel, așa cum ai spus și tu, articolul ăsta se vrea a fi o sugestie de mecanism psihologic de apărare. Psihologia îl numește transformarea/răsturnarea în contrariu. E un mecanism prin care o pulsiune este înlocuită cu o alta. Deseori, persoanele ale căror sentimente nu sunt împărtășite se auto-învinovățesc („Eu am o problemă”, „Nu sunt suficient de bun/ă pentru ea/el”). O reorientare către cealaltă persoană este într-un fel benefică pentru integritatea fizică a unei persoane. La mine a mers de fiecare dată când am fost în situația asta, așa că am considerat că o sugestie formulată din proprie experiență n-ar strica. Bineînțeles, nu doresc să extrapolez la nivelul tuturor indivizilor. Suntem oameni, suntem diferiți și fiecare dintre noi are mecanismul său preferat de apărare. Poate că la unii problema se rezolvă prin sublimare, la alții prin negare și tot așa.
Ce pulsiune e inlocuita cu o alta? Si cu ce pulsiune e inlocuita ea? Ca tot veni vorba, stiu cu ce se mananca mecanismele de aparare. Le-am vorbit la un moment dat si unor liceeni despre asta in cadrul unei ore de psiho. Si cred ca le-am vorbit destul de clar, caci pana si tolomacii din ultima banca pricepusera printre doua chicoteli. Si mecanismele de aparare au, in mare parte, un rol benefic, asta e clar. Dar, in general, sunt inconstiente. Cand devin constiente si inca se manifesta in aceeasi forma, eu cred ca s-au transformat intr-un refuz obtuz de acceptare a realitatii si-o perseverenta pe calea imaturitatii.
@puisorul cufurit: Da, știu că știi ce sunt mecanismele de apărare și știu că te pricepi la psihologie. De aceea am folosit termenii respectivi. Și, dacă tot ești aici, aș vrea să profit puțin de experiența și de cunoștințele tale, dacă-mi dai voie. Spune-ne și nouă cum ar trebui să reacționeze o persoană aflată în situația descrisă de mine, sau scrie un articol despre asta pe blogul tău și lasă un link aici. Eu, unul, sunt curios să aflu părerea ta și sunt sigur că există și alții.
Mersi! 🙂
Eu nu dau lectii de experienta si eruditie, iar subiectul nu ma pasioneaza intr-atat. E ciudat cate pot sa faca oamenii, in loc sa accepte situatia asa cum este. Si pe mine m-au placut fete pe care eu nu le-am placut si, of course, am placut fete care nu m-au placut la randul lor. Dar n-am considerat niciodata ca nu ma merita. Mi-am vazut de treaba si-am evitat judecatile de acest gen. Pur si simplu mi se pare absurd… Si nu-s nici Mama Omida, nici preot fantasmagoric, nici nu manifest un interes extravagant pentru binele altora, astfel incat sa m-apuc acum sa trasez directive. Cu siguranta se gaseste pe undeva vreo carte de doi lei douazeci c-un titlu de genul “10 pasi pe calea maturizarii”.
dragoste neimpartasita? that’s sooo 7th grade! du-te, spune-i, nu mere, bine, mere, si mai bine. wtf, daca nu esti mut e f usor sa o faci:D~