Scrisoare celei din urmă iubiri

„Astăzi s-a stins lumina noastră… Lumină care ieri încă ne mai ghida. N-a mai rămas nici măcar o scânteie care să reaprindă focul care a fost odată între noi…  Totul a murit… Totul în jurul meu e stins și rece. Hmm… Ți-aduci aminte de prima noastră întâlnire din Parcul Herăstrău? Îți amintești cum mă așteptai în tăcere pe o bancă, bătând ușor cu piciorul în ritmul melodiei pe care mai târziu aveam să facem dragoste până-n zori? Pentru că eu mi-aduc aminte cum ultima suflare a vântului blând de vară îți împrăștia șuvițele de păr. Mi-aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri…

Îți spusesem că voi veni îmbrăcat într-un tricou mov. Și așa am venit, dar tu nu m-ai recunoscut. Te-ai uitat la mine cu ochi goi, dar izbitor de sinceri. Cu acei doi ochi verzi aveai să străpungi de fiecare dată straturile sufletului meu. Ne-am plimbat mult… Ne-am plimbat și-am vorbit despre frivolități. Cred că amândoi am simțit magnetismul care ne făcea să ne ciocnim ușor unul de celălalt pe aleile umede ale parcului. Și-ți ceream scuze, iar tu ziceai că nu-i nimic… Ții minte mirosul acela superb, de asfalt încins peste care a căzut ploaia caldă de vară? Și-acum, când îți scriu aceste rânduri, pot să jur că-l simt inundându-mi nările.

Am făcut dragoste chiar în seara aia. Fără oprire, până în zori. Două trupuri, contopindu-se, completându-se, neștiind unde începe unul și unde se termină celălalt… Totul a pornit de la un sărut nevinovat, pe care tu ai vrut să mi-l aplici pe obrazul stâng. Doar că eu am întors brusc capul și buzele noastre s-au unit într-un sărut prelung. De aici până la ploaia de atingeri care-a urmat n-a mai fost decât un pas. Îți adoram buzele umede și felul în care se potriveau cu ale mele. Și tu adorai felul în care sărut… Mi-aduc aminte de asta. Să-ți spun că-mi simțeam inima-n gât? Nu… E de prisos. Cred că ai simțit și tu asta.

Te-ai ridicat și ai pus melodia care-mi va aduce mereu aminte de tine, melodia pe care am făcut dragoste de-atâtea și atâtea ori… Apoi ai stins lumina, iar trupurile noastre s-au regăsit prin întuneric. Ca și cum ar fi fost două jumătăți făcute să se potrivească pentru eterninate, buzele noastre s-au unit din nou. Am căzut pe spate și tu peste mine în patul încă nefăcut. Nici nu-ți simțeam greutatea, atât de pierdut eram în atingerile tale, în sărutul tău, în felul tău de-a mă iubi… Mi-am plimbat degetele amorțite prin părul tău catifelat și parfumat. Doamne, cât îți iubeam părul negru ca smoala care clocotește în cele mai întunecate cotloane ale Iadului…

Cât adoram să-ți simt pielea lipită de-a mea, să transpirăm împreună, pentru ca apoi să mă muști de gât cu setea unui animal înfometat. Atingerile tale mă făceau să tremur, iar ție îți plăcea asta, pentru că te auzeam chicotind în beznă. Îmi plăcea să-ți simt degetele lungi și fine mângâindu-mi părțile laterale ale abdomenului, făcându-mă să tresar spasmatic de plăcere. Cât de repede mi-ai descoperit cea mai sensibilă zonă a corpului… Îmi plăcea abandonarea în trupul tău fierbinte și îmbrățișările tale pătimașe care-mi opreau respirația.

Și tocmai când să trecem la fapte, m-ai oprit și mi-ai spus că n-avem prezervative. Stăteai în Obor… Și-am plecat amândoi, la două noaptea după prezervative. Te-ai dus să cumperi tu, pentru că mie mi-era rușine. Și-ai luat din alea cu aromă de căpșuni. Ce m-am mai chinuit cu ele… Erau prea înguste și pe deasupra mai erau și roz. Ți-am spus că nu am folosit și nu voi folosi niciodată, dar tu ai insistat. Iar când ai văzut că nu se poate, ai zis „dă-l dracu’!” Cât te-am iubit atunci… Am făcut dragoste până s-a crăpat de ziuă, urmând ca apoi să adormim încleștați într-o îmbrățișare care aș fi vrut să dureze pentru totdeauna. Dar uite că n-a durat…

Acum… Acum totul s-a dus. Amintirile nu mai există decât ca să-mi facă rău. Îmi pare rău… Poate e vina mea, însă simt că lipsește ceva. Nu mă simt complet și nu pot trăi în minciună. Orice, dar asta nu. Te-am iubit… Cred că pentru o perioadă scurtă de timp chiar te-am iubit. Fiecare zi fără tine îmi făcea mai rău decât mi-ar fi făcut cel mai crunt blestem. Fiecare secundă, fiecare minut fără tine deschideau în mine răni adânci. Și-mi venea să mă tăvălesc pe jos de dorul tău. Și-mi venea să urlu, și-mi venea să strig… Până când această dragoste s-a stins și n-a mai rămas nimic din ea, din noi…

Îmi pare rău…

Adio!”

Anunțuri

Un gând despre „Scrisoare celei din urmă iubiri

  1. Pingback: Răspuns « Boy Out Of Hell

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s