Pentru 9 oameni EXTRAORDINARI

1 decembrie, 5 dimineața. N-am somn. Pur și simplu n-am somn. În ultimul timp, mi-am cam ignorat blogul și tot ce ține de blogosferă. Facultatea m-a ținut destul de ocupat. Cred că ăsta e motivul principal pentru care n-am mai scris nimic în ultima vreme. Dar în ultimele zile am trecut printr-o experiență pe care mi-e greu s-o descriu în cuvinte. Nu sunt o fire siropoasă și nici nu fac complimente gratuite, însă pentru mine ultimele zile au fost minunate, „de vis”, splendide și lista de adjective ar putea continua la nesfârșit.

„Interferențe Europene în mass-media pentru Tineri” – așa s-a numit seminarul la care FJSC m-a trimis împreună cu alți 9 colegi. Probabil ăsta e singurul lucru pentru care pot să spun că sunt cu adevărat recunoscător facultății până în momentul de față. Deși titlul sună foarte pompos, nu a fost deloc un seminar. Desigur, s-au ținut cursuri, am participat la diverse workshop-uri, însă eu aș vrea să privesc dincolo de latura aceasta pur academică.

Pentru mine, zilele petrecute la Moieciu de Jos (Bran) au fost o adevărată lecție de viață. Știu, sună exagerat, însă ce am prețuit eu cel mai mult la experiența asta a fost faptul că am ajuns să cunosc oameni din facultate pe care înainte nici măcar nu-i salutam, oameni pe lângă care treceam aproape zilnic fără ca nici măcar să-i observ. Desigur, fiind vorba de FJSC, eram la curent cu bârfele și răutățile referitoare la fiecare dintre ei. Probabil de-asta aveam un oarecare sentiment de reținere vineri dimineața, când m-am urcat în tren alături de ei.

Dintre acești 9 oameni extraordinari, n-o cunoșteam decât pe Teo, pentru că mi-e colegă de grupă și ne știm de vreun an și ceva. Impropriu spus „cunoșteam”; „credeam că o cunosc” ar fi o expresie mult mai potrivită. În aceste zile, am văzut o latură a ei care mi-a plăcut enorm și care m-a făcut să regret dacă am judecat-o vreodată. Și în plus, ei trebuie să-i mulțumesc că m-a invitat să particip la acest seminar. Dacă n-ar fi fost ea, eu n-aș mai fi aici, scriind acest articol. Și trebuie să recunoaștem cu toții că dacă n-ar fi fost ea n-am mai fi avut febră musculară de la atâta râs.

Pe ceilalți nu-i cunoșteam mai deloc. Diana și Dorina, colegele mele de la grupa I, mi-au transmis mereu vibrații pozitive. Cu toate acestea, relația noastră înainte de această mini-vacanță era una strict colegială. După aceste câteva zile, nu pot decât să spun că sunt FOARTE TARI amândouă. Bine, Dorina nu se pricepe deloc la mimă, dar când vine vorba de schizofrenice, se descurcă al dracului de bine.

Cu ele trei mai interacționasem în cadrul facultății, dar cu ceilalți nu mai avusesem nimic de-a face. Pe băieții de la grupa 2 nu-i cunoșteam decât din vedere. Pe Alex îl știam drept Mister Boboc 2008, iar pe ceilalți doi, Vlad și Vladimir (oltean de-al meu, căruia „îi place” girafele) nu-i văzusem decât prin facultate. Zilele acestea, am râs împreună, am băut cot la cot, am dansat, ne-am distrat și am făcut mișto unii de alții (Vladimir, fii mai atent pe unde-ți lași paltonul!), ceea ce sincer nu mă așteptam să se întâmple.

Și pe Claudiu, care e cu un an mai mare ca noi, îl știam tot de la Balul Bobocilor, drept prezentatorul care a salvat seara după prestația jalnică a lui MC Icsu, sau cum dracu’ l-o mai chema. Foarte tare tipu’! Mult timp de-acum încolo o să-l asociez cu tot ce ține de cuvântul „hiene”. Pe Ionuț nu știu dacă l-am văzut de vreo trei ori pe la facultate. Poate nu vine la cursuri (și-l înțeleg). Oricum, am rezonat destul de bine. Vorba unuia dintre noi: „A tunat și ne-a adunat!”

Constantin, care e și el cu un an mai mare decât noi, a părut foarte distant la început, însă s-a integrat și el în grupul nostru. De la el am fumat primul L&M roșu (în vârfu’ muntelui nu găsești Dunhill). A fost cea mai proastă porție de tutun din viața mea, dar presupun că a fost mai bine decât să nu fi fumat deloc.

N-o să mă apuc să detaliez ce-am făcut noi în astea 4-5 zile, pentru că sunt experiențe personale (unele ale dracului de personale – „Like a virgin” / „Trage fusta mai jos”, pentru cunoscători), care-și pierd farmecul odată împărtășite altora. O să mă limitez doar la a spune că ne-am distrat fantastic și-am râs până ne-a plesnit vezica. Eu, unul, nu am mai râs așa de când mă știu. Trebuie să menționez că și trainerii au fost bestiali și că mie, cel puțin, mi-au depășit cu mult așteptările. Personalul pensiunii în care am fost cazați a fost de-a dreptul remarcabil, iar zona Moeciu de Jos e una dintre puținele zone ale României despre care pot spune că e într-adevăr superbă.

La final, aș vrea să reamintesc despre conceptul de televiziune lansat de PRO TV – „Jos pălăria!” Poate că n-are nicio legătură, la o primă vedere. Acești 9 oameni alături de care am stat în aceste zile n-au salvat țara, n-au făcut minuni și nici opere de caritate. Însă eu îi consider extraordinari pentru că există, pur și simplu și pentru că mi-au dat ocazia să nu-i mai privesc ca pe niște simpli colegi de facultate. De-acum înainte, oricine-mi va mai spune ceva rău despre acești 9 oameni, va primi (cu dedicație) o flegmă-ntre ochi. Aceste 9 persoane mi-au câștigat respectul pentru totdeauna, ceea ce mă face să sper că de-acum încolo nu ne vom privi ca niște străini atunci când vom trece unul pe lângă celălalt. În orice caz, mă-nclin în fața acestor 9 oameni extraordinari și spun hotărât: JOS PĂLĂRIA!

P.S.: Mă duc să beau două pahare cu apă după atâte vorbe dulci. 🙂

Anunțuri

7 gânduri despre „Pentru 9 oameni EXTRAORDINARI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s