Excese paternale

În general, bărbații tind să intre în panică atunci când aud de procesul de procreare. Dacă activitatea în sine le produce o plăcere inimaginabilă, nu același lucru se întâmplă și în cazul rezultatului acestui proces (copiii). Deși zâmbesc forțat și încearcă să fie drăguți cu odraslele altora (mai mult pentru a le face iubitelor pe plac), mulți bărbați se panichează când află că urmează să aibă proprii lor copii. Ei bine, în această categorie mă includ și pe mine, veșnic îngrozit de ideea că voi avea la un moment dat de îndurat tot ce le-am făcut eu părinților mei, ba poate chiar mai mult.

Totuși, purtam zilele trecute o conversație interesantă pe tema asta cu un amic căruia îi cam lipsește materia cenușie. Îmi zicea ceva de genul: „Coaie, când o să am eu copii, dacă fac băiat, o să fie cel mai mare curvar din lume, frate!”. Tare, nu? În primul rând, exprimarea e cât se poate de neadecvată, pentru că tu, ca bărbat, nu „faci” copii, pentru că nu-i naști (deși nu m-ar mira ca știința s-o rezolve și pe-asta). Cel mult, participi la facerea unui copil. Apoi, nu știu de ce mi se adresează toată lumea cu apelative ca „frate” și „coaie”. Chiar nu sunt genul.

Să spunem că imaginea viitorului său fiu se vrea a fi de fapt proiecția propriului său comportament. Dar iată ce părere are trogloditul despre viitoarea sa fiică: „Și dac-o fi să fac fată (a spus-o de parcă ar fi fost cel mai mare blestem), o s-o țin încuiată în casă, să nu se-atingă nimeni de ea”. Hmm… Deci băiatul poa’ să f**ă tot ce prinde, dar fata trebuie să rămână virgină până la adânci bătrâneți. Interesant! Să fie oare asta o altă „sclipire” a gândirii încuiate de care dă dovadă poporul român? Nu știu, dar mi-e milă de săraca fată. Eu n-aș vrea să fiu în locul ei.

Pe mine nu mă încântă ideea de a avea copii. Am spus asta și la început. De fapt, ar fi și culmea să mă gândesc la asta de la 17 ani. Deocamdată, văd doar părțile negative ale copiilor (distrugători de mobilă, consumatori de scutece, pericole ambulante). Daaarrr… Dacă voi avea vreodată copii, cu siguranță nu voi împărtăși ideile amicului meu cel tâmpit.

Desigur, dorințele rareori se împlinesc, însă dacă-mi va fi dat să am băiat, îmi doresc ca el să fie nu inteligent, pentru că aș cere prea mult, ci isteț, să aprecieze și să respecte femeile (fără să le considere niște bucăți de carne, niște simple jucării sexuale, așa cum fac mulți), să fie ambițios și să poată să se descurce prin propriile puteri. Pe de altă parte, dacă-mi va fi dat să am fată, îmi doresc ca ea să fie nu frumoasă, pentru că frumoase sunt multe, dar nu le-ajută creierul, ci prezentabilă. Să fie naivă, pentru că așa-i stă bine unei femei și să aibă în permanență grijă de imaginea ei. Nu-mi doresc copii „raționali”, care să-și ignore sentimentele de dragul gândirii. Îmi doresc copii care să știe să se bucure de viață, cu toate părțile ei bune sau mai puțin bune.

Până la o nouă discuție cu amicii mei veșnic surprinzători, cred că o să-mi las singurul neuron pe care-l mai am să se odihnească nițel. Vine sesiunea, vin verificările și alte mari dureri de cap.

Sănătate și toate cele bune!

Anunțuri

7 gânduri despre „Excese paternale

  1. Pe mine ma incanta ideea tocmai pentru ca o vad ca foarte indepartata. Pana atunci exista destule metode de prevenire\stopare, etc. Cum nu sunt blocat de vreun considerent religios consider ca un ‘urmas’ ar trebui sa vina intr-un context economic si intelectual favorabil (doi parinti adulti, casatoriti si suficient de inteligenti incat sa-i asigure un mediu educational bun).

  2. Trebuie sa recunosc ca atunci cand am citit prima oara titlul m-am gandit ca ai scris despre iubirea in exces oferita de tati copiilor:D
    Insa dupa ce am citit ma intreb: ce ti-a venit cu procrearea? Asa de repede vrei sa fii tatic?;))

  3. @Krossfire: desigur, dar în România vezi din ce în ce mai rar un copil bine crescut, probabil pentru că mediul economic și intelectual stabil despre care vorbești tu este aproape utopic. Încă îmi păstrez speranța că există oameni care știu să-și educe copiii. Ce mă intrigă e faptul că părinții le fac mult rău copiilor tocmai pentru că lucrează pentru ei, în sensul că petrec mult timp la serviciu, neglijându-i. Apare, deci, o preponderență a contextului economic în defavoarea celui intelectual.

    @Maia: Doamne apară și păzește! :)) La care cifră te referi? La 669 care ar putea fi 666 (cifra fiarei) dacă se întoarce 9, sau la 69 din coadă?

  4. Beurkkkk, ce mentalitate avea/are amicul tau >:P

    Si eu stiu foarte multe persoane care gandesc asa. Mi-e mila de ei. trebuie sa fie FOARTE trist si dureros sa gandesti si sa traiesti urat..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s